de traces de pollen
sur un pétal de lis –
l’étoile de berger
urme de polen
pe o petală de crin –
luceafărul
même lune froide –
la première fleur de pêcher
s’ouvre in silance
aceeaşi lună rece –
prima floare de piersic
se deschide în linişte
Instants choisis
de traces de pollen
sur un pétale de lis –
l’étoile de berger
C’est entre chien et loup que Vénus apparaît, dans la presque pénombre. Quand l’abat-jour s’allume, la nuit est proche et la réalité change le ton. Les organes sensoriels s’aiguisent et à leur suite, l’imaginaire.
Între câine şi lup, Venus luceafărul apare în aproape penumbră. Când lampioanele se aprind, noaptea este aproape şi realitatea îşi schimbă tonalitatea. Organele senzoriale (de simţ) se ascut şi, la rândul lor, imaginaţia.
Ici, l’Image se confond au réel et lui-ci est riche des variations de la Nature. Ce haïku est un cosmos : l’infiniment petit perle une lumière dans « l’infini muet »... L’immuable du ciel recèle la mesaggère lontaine du soir dans les poussières fine des lumière : la fleur de lis devient l’infime trace de l’étoile et les pollens la révèlent.
Aici, imaginea se confundă cu realul şi acesta este îmbogăţit de variaţiile naturii. Acest haiku este un cosmos: infinitul mic o mică perlă o lumină în “infinitul ud”… Imuabilitatea cerului recele mesagerul îndepărtat al serii în praf fin de lumină: floarea de crin devine infimă umbră de stea şi polenul iese în evidenţă.
On assiste à une subtile reaction entre l’évanescence porteuse de vie et la Vie même, génitrice de l’éphémère... Une simple poussière d’étoile, un pollen, génère une fleur ; un seul pétale de pureté, de lis, est un miroir sur le Ciel.
Asistăm la o subtilă reacţie între evanescenţa purtătoare de viaţă şi Viaţa însăşi, generatoare de efemer… un simplu praf de stea, un grăunte de polen, generează o floare; o singură petală de puritate, de crin, este o oglindă pe Cer.
Ce haïku on renvoie à un ordre immanent où la Beauté se suffit à elle- même. Nul besoin de la définir. Elle transparaît, souverane, unique, par-delà le ragard qui la contemple...
Acest haiku răstoarnă ordinea imanentă unde Frumuseţea îşi este suficientă ei însăşi. Nu e nevoie de a o defini. Ea transpare, suverană, unică, prin privirea care o contemplă…
Oliver Walter
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu